10 ciudăţenii ale mele

Articol scris după o idee a bunei şi nebunei mele prietene, Oana.

10. Nu reuşesc niciodată să mă îmbat fără să mai ştiu nimic. Beau până când la un moment dat refulez. Întotdeauna fac curăţenie după mine, asemenea Oanei, ca deh…….cine se aseamănă se adună.

9. Pe la 14 ani, după moartea bunicului din partea mamei, nu puteam să dorm singur în camera fără lumina unei veioze. Lucrul ăsta a persistat câţiva ani, iar după mă trezeam noaptea şi aprindeam veioza.

8. Când eram mai mic am avute câteva accese de somnambulism. Bine că erau oameni pe lângă să mă oprească.

7. Dacă cineva ar putea să îmi citească gândurile, nu ar mai dori să vorbească cu mine toata viaţa şi dincolo de ea.

6. Sunt atras în mod neobişnuit de unele puştoaice de 14-16 ani.

5. Seara înainte să adorm, pentru a umple timpul rămas,construiesc tot felul de scenarii fanteziste.

4. Când eram mai mic mă îndragosteam de  personajele feminine puternice din unele filme.

3. Nu am mai citit o carte integral de mai bine de 4 ani, în condiţiile în care eram un devorator. Lucrul ăsta se datorează computerului.

2. Odată cu venirea întunericului, am senzaţia că în afara câmpului meu vizual se află cineva, dornic să mă ucidă. Din această cauză, de fiecare dată când ies afară aprind becul. (stau la casa, într-un sat la 10km de Craiova).

1. Sunt virgin. Lucrul ăsta nu mă complexează, doar că pentru alţii li se pare foarte ciudat mă stresează.

Încotro ?

Avem din nou preşedinte. Acelaşi. Bun sau rău nu conteză. Oricum e decât o parte, importantă, din puzzle. Importantă dar nu decisivă.

Odată cu realegere lui Traian Băsescu ne confruntăm cu o enigmă învăluită şi mai mult în ceaţă. Cine va fi noul prim-ministru ? Negoiţă e o soluţie dar va cădea repede. Interesant este că dacă Negoiţă nu primeşte votul de investitură al Parlamentului, Băsescu va putea convoca alegeri anticipate, întrucât legislativul respinge, astfel, a doua oară propunerea lui Băsescu. Acum intervine o nouă întrebare şi anume: “Sunt dispuşi parlamentarii aleşi în 2008 să mai treacă odată prin alegeri ?”. Eu zic că nu. Pentru că încă nu şi-au plătit datoriile făcute. Aşadar vom avea premier.

Citeşte tot articolul aici.

Fiecare

Simt tăcerea ce macină autobuzele pline de oameni ce îşi vorbesc singuri, adânc în suflet. Le aud gândurile fremătoare. Le văd gesturile involuntare. Toate trădează spiritul ce sălăşluieşte în ei.

Fiecare are un vis. Fiecare iubeşte în felul său. Fiecare se roagă cum crede de cuviinţă.

Multitudinea asta de gânduri zbuciumate relevă că încă suntem oameni. Supuşi inevitabil greşelii. Ahh! Dacă nu am greşi atât de mult, ar fi nemaipomenit. Ar fi. Însă ne-am pierde o altă calitate – nu am mai fi oameni, ci zei.

Coborând pe stradă, vibraţiile paşilor celorlalţi îmi provoacă tresăriri puternice. O lacrimă se prelinge pe obraz. Vântul ce îmi mângâie faţa precum mâinile iubitei, trezeşte în mine dorinţa de o avea lângă mine pentru totdeauna însă ea este prea departe. Deocamdată.

Ajuns acasă, arunc paltonul peste birou, aşezându-mă încet în pat, cu o grijă inexplicabilă. Perna încă păstrează sublimul miros. Al Morţii. Doar că nu sunt pregătit. Pentru a pleca.

Prieteni…

Revin cu o idee mai veche de-a mea, aceea de a îmi caracteriza prietenii. În articolul ăsta îi voi evidenţia pe cei aproape de mine în momentul ăsta. ATENŢIE ! Dacă eu consider un prieten apropriat asta nu presupune că şi el consideră acelaşi lucru.

Aşadar……..în momentul ăsta sunt 2 persoane foarte apropriate mie. Una dintre ele este fără doar şi poate Oana. De ce Oana ? Pentru că face parte din aceea categorie de oameni care văd foarte bine delimitarea între seriozitate şi glumă. Şi încă un lucru extrem de important – alături de ea nu sunt stresat de ce ar putea gândi despre mine dacă aş face sau spune ceva rău. Evident acum vine marea şi stresanta voastră întrebare – “De ce nu suntem împreună?”. Pentru că şi deoarece relaţia noastră se bazează pe respect, încredere, comunicare. Cu Oana vorbesc orice. ABSOLUT orice. Şi în plus de ce să stric o relaţie pentru o alta doar de florile mărului ? Ar fi absolut ilogic.

A doua persoană este inevitabil, Mihai. De ce ? În afara faptului că a fost coleg de liceu şi de bancă (primul şi singurul meu coleg de bancă din liceu), am petrecut alături de el, mai ales în clasa a noua: chiuluri, note, copieri la lucrari şi jucat Fifa la Total Games. Asemănările merg într-atâta încât devin halucinante……..amândorura ne place la nebunie Football Manager şi Fifa.  Şi mai sunt destule.

În afară de cei doi, mai sunt: Lori, Irina, Camelia, Mircea, Adi, Laur, Cristi, Florin, Ionela şi Dani – ei revin după o îndelungată absenţă.

Bucureşti

Plimbându-mă luni seara de unul singur prin Bucureşti, păşind liniştit pe trotuarele bulevardelor dintre Universitate şi Gara de Nord, mi-am imaginat oraşul ăsta, personificându-l într-o femeie foarte frumoasă,  pe care dacă o vezi zilnic îi dispare toată aceea imagine de “femme fatale”. Nu o mai vezi la fel de frumoasă, nu îţi mai provoacă furnicături, inima încetează a mai bate de nebună doar la un simplu zâmbet sau cuvânt. Dispare tot acel mister ce o înconjoară, precum ceaţa ce se ridică la apariţia Soarelui.

Cunoscând-o tot mai bine, reuşeşti să dai la o parte valul alcătuit din fond de ten, pudră, ruj, ajungând în momentul în care vrei să o ai lângă tine tot timpul. Devii drogat de simpla ei prezenţă. Nu frumuseţea este drogul, ci modul ei de a fi.

Motivul prezenţei mele în Bucureşti a fost unul profesional. Câştigând o finanţare prin programul “Tineret în Acţiune”, am beneficiat de o sesiune de formare pe management de proiect la sediul instituţiei ce administrează TiA în România, anume Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. Am avut cazare, masă, transport asigurate. Sejurul a fost de vineri până marţi. La curs am întâlnit oameni pe care sper să îi întâlnesc frecvent. Formatorii au fost nemaipomeniţi, au reuşit să doboare încă de la început barierele de comunicare dintre participanţi.

Un alt aspect important al călătoriei mele a fost revederea pe care am avut-o cu prieteni aflaţi în Bucureşti, unii la facultate, alţii stabilindându-se acolo. Astfel în prima seară am revăzut-o pe Gabi. În a doua seară am fost “special guest” la Ionela şi Dani, iar în ultima seară am revăzut-o pe Lori.

Am un singur regret – acela că am plecat cu anumite speranţe într-o direcţie, doar că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg.

Numai doare…

Revenind cu picioarele pe pământ conştientizez că timpul vindecă multe dintre rănile sufleteşti, rămânând o urmă pe care nu reuşesc să o identific în trecut. Îmi pun întrebarea dacă acel lucru chiar a avut loc în viaţa mea. Hmm! Ciudat. Şi mai ciudat este faptul că îmi aduc aminte de durere, însă şi pe asta nu reuşesc a demonstra însumi că a existat vreodată.

Am revăzut poze vechi, ce descriau vizual întâmplări petrecute cu mai mult de doi ani în urmă. Nu au produs nici un resentiment, nici o tresărire. Decât faptul că m-am întrebat dacă s-au întâmplat cu adevărat.

Răspunsul este simplu. După iubire urmează ură. După aceea uitare. Te-am uitat. M-ai uitat. Ce mai contează ?

Jeanny…

Jeanny, încetează a mai trăi în vise,

Jeanny, viaţa nu e ceea ce pare.

Eşti o fetiţă atât de singură într-o lume atât de rece,

Acolo e cineva care are nevoie de tine.

Jeanny, încetează a mai trăi în vise,

Jeanny, viaţa nu e ceea ce pare.

Numai vrei să te zbaţi şi să lupţi, eşti pierdută în noapte,

Acolo e cineva care are nevoie de tine.

 

Am orbit! Durerea ce urlă în interorul minţii mele provocată de negarea ta fizică a produs întunericul negru. Singur cu gândurile mele în Neantul ăsta,  metamorfoza trupului şi sufetului meu este în plin proces. Imaginaţia devine realitate. Realitatea devine trecut. Prezentul şi viitorul dispar……….devin nemuritor. Fără timp rămân ancorat în spaţiu precum salcia în vânt.

Acum, fără timp, fără realitate, putem fi împreună. Sunt o existenţă atemporală dar spaţială. Tu eşti o existenţă atemporală, aspaţială dar produsă. De mine.

Pierdut

Plouă. Atât de frumos. În partea uscată a geamului mă aflu eu, victima propriei minţi, pierdut între cei patru pereţi ai camerei ai azilului negru, întunecos, rece, în care mi-am găsit liniştea. Încătuşat în cămaşa de forţă, numai mintea-mi este încă liberă. Să te caute printre voi toţi. Bolnavi mai rău decât mine. Fugiţi precum şobolanii ! Să vă adăpostiţi în cutiile de metal, lemn şi ciment, tocmai pentru a vă ascunde adevărata înfăţişare, aceea de animal nenorocit. Putreziciunea voastră miroase infect, descompunerea în care vă aflaţi vă dă dreptul doar pentru a muri.

Ahh! Ai înfipt în mine precum un cuţit, uitarea cea atât de dureroasă şi dulce. Sângele îmi curge pe obraz făcut din lacrimile calde irosite după tine.  Răzbunarea ta numai are rost. Mă ridic şi strig: “Pleacă. Eşti doar în mintea mea.”

Doar tu.

Păşind agale pe străzile pustii, pline de oameni, simt prezenţa ta în toate lucrurile ce le zăresc în cale. Ştiu! Sunt pierdut! În Abisul gândurilor mele, prizonier al propriului Tartar, construit din amintirea ta. Ah ! Te iubesc tot mai mult.

Copacii ale căror frunze cad precum fulgii de zapadă îmi şoptesc aievea că pot uita orice altceva dar nu ochii tăi. Parfumul tău. Buzele tale. Crengile se arcuiesc pentru a simţi corpul meu îmbibat de durerea pricinuită de amintirea ta.

Ajuns în camera mea vreau să te înec în Oceanul Uitării însă asta ar presupune să mă ucid. Cuget îndelung. Nu! Nu vreau să te uit întrucât ştiu că şi dincolo de Moarte tot nu te vei întoarce la mine. Nu-mi rămâne decât să mă sting încet precum o flacără fără aer.

Iarăşi

Mi-am revenit. Din neliniştetea sufletească care poate să îţi provoace simpla amintire a unei femei. A trecut mult timp de când nu am mai simţit durerea asta singuratică. Îmi era dor de ea. Ştiam că pentru a mă vindeca am nevoie de ea, de această singurătate morbidă dar atât de dulce şi înnebunitoare.

Luni trecut-au, numărându-le precum secundele pentru a trece mai repede. Suferit-am. Răni adânci am lăsat în urmă, vindecându-se inevitabil în prisma timpului. Mare noroc avem noi, toţi, cu acest Timp ce trece, umplându-ne trupurile şi minţile de speranţă.

Sunt cel care se bucură de fiecare clipă a singuratăţii.