În bucătărie

Îmi place să mănănc. Fără doar şi poate. Sunt un gurmand desăvârşit. Din cauza asta aspectul meu fizic lasă de dorit, dar nu pot să mă las de sportul ăsta. Mi-am propus ca în primăvară să încerc a slăbi, nu prin înfometare sau cure ci prin efort fizic susţinut. Vom vedea. Revenind.

În afara faptului că ştiu să mănânc mai ştiu să şi gătesc. Nu complicat. De exemplu prefer să gătesc din cartofi o mâncarică sau o salată decât cartofi prăjiţi. Cartofi prăjiţi mă stresează. Mult. Mult ulei. Multă greaţă.

Cât timp am locuit singur îmi găteam în fiecare zi. Nu aveam o dietă variată, însă suficientă. Îmi place ceapa, ardeiul iute, cimbrişorul în rol de condimente.

Desigur, îmi plac mâncărurile făcute de alţii. Îmi place să gust pentru a îmi lărgi aria. Nu cred în mâncăruri proaste, depinde de gustul fiecăruia.

Dintre mâncărurile pe care le ador fac parte: mămăliga cu brânză, varza calită, ciorbiţa de peşte. Când eram mic nu suportam mămăliga şi ciorbiţa de burtă de vacă (mi se părea greţos), acum sunt printre preferate.

Maximă : “Vezi viaţa altfel cu burta plină”…..garantez pentru asta

My playlist

Îmi place foarte mult să ascult muzică iar pentru asta mi-am luat telefonul pe care îl am care îmi oferă prilejul să ascult când vreau eu. Aici puteţi vizualiza întreaga listă cu melodiile mele de pe telefon.

Coincidenţe

Ziua de 23 decembrie a fost pentru mine sub semnul marilor coincidenţe. Chiar dacă acest articol vine destul de târziu, influenţa acelei seri de 23 decembrie încă persistă în mirosul timpului.

Totul începe cu numele meu extras de către Dana, pe care o văzusem decât o singură dată dar suficient, atinge culmea cu  extragerea pe care o fac eu, numele pentru mine fiind ironic şi se termină cu un incident în care este implicat un poliţist, bun prieten al celui mai bun prieten al meu.

Am produs o teorie plecată de la acest fapt – lumea întreagă depinde de coincidenţe şi de rata de repetare a acesteia, care este o progresie. Dacă afli această progresie poţi spune că eşti cel puţin lângă Dumnezeu.

Influenţe

Blestemându-mi zilele petrecute citind cărţi ce par educative, mirosind şi atingând parfumul virtuţilor rostite pompos, prefer acum altceva, poate inseşi Moartea.

Sunt atât de slab! Toate cărţile astea blestemate m-au aruncat atât de departe de locul dimensional cuvenit la naştere.

Slăbiciunea îmi este cauzată de cuvintele pătimaşe le lui Julien. De vuietul intern al lui Bologa şi Petrini. De copilăria aventuroasă al lui Remi. De neexteriorizarea lui Niculae.

Voi, cei de sus, îmi sunteţi apropriaţi. Voi, înşivă şi numai voi înţelegi ce se întâmplă în mintea mea. Am nevoie de voi aşa cum şi voi aveţi nevoie de mine. Voi trăiţi prin mine. Eu trăiesc pentru voi.

Este imposibil! Ar fi împotriva naturii existenţa mea îndelungată. Simt prezenţa Doamnei cu Coasa la fiecare colţ de stradă. Mă vrea. Mă doreşte numai pentru ea.

10 ciudăţenii ale mele

Articol scris după o idee a bunei şi nebunei mele prietene, Oana.

10. Nu reuşesc niciodată să mă îmbat fără să mai ştiu nimic. Beau până când la un moment dat refulez. Întotdeauna fac curăţenie după mine, asemenea Oanei, ca deh…….cine se aseamănă se adună.

9. Pe la 14 ani, după moartea bunicului din partea mamei, nu puteam să dorm singur în camera fără lumina unei veioze. Lucrul ăsta a persistat câţiva ani, iar după mă trezeam noaptea şi aprindeam veioza.

8. Când eram mai mic am avute câteva accese de somnambulism. Bine că erau oameni pe lângă să mă oprească.

7. Dacă cineva ar putea să îmi citească gândurile, nu ar mai dori să vorbească cu mine toata viaţa şi dincolo de ea.

6. Sunt atras în mod neobişnuit de unele puştoaice de 14-16 ani.

5. Seara înainte să adorm, pentru a umple timpul rămas,construiesc tot felul de scenarii fanteziste.

4. Când eram mai mic mă îndragosteam de  personajele feminine puternice din unele filme.

3. Nu am mai citit o carte integral de mai bine de 4 ani, în condiţiile în care eram un devorator. Lucrul ăsta se datorează computerului.

2. Odată cu venirea întunericului, am senzaţia că în afara câmpului meu vizual se află cineva, dornic să mă ucidă. Din această cauză, de fiecare dată când ies afară aprind becul. (stau la casa, într-un sat la 10km de Craiova).

1. Sunt virgin. Lucrul ăsta nu mă complexează, doar că pentru alţii li se pare foarte ciudat mă stresează.

Încotro ?

Avem din nou preşedinte. Acelaşi. Bun sau rău nu conteză. Oricum e decât o parte, importantă, din puzzle. Importantă dar nu decisivă.

Odată cu realegere lui Traian Băsescu ne confruntăm cu o enigmă învăluită şi mai mult în ceaţă. Cine va fi noul prim-ministru ? Negoiţă e o soluţie dar va cădea repede. Interesant este că dacă Negoiţă nu primeşte votul de investitură al Parlamentului, Băsescu va putea convoca alegeri anticipate, întrucât legislativul respinge, astfel, a doua oară propunerea lui Băsescu. Acum intervine o nouă întrebare şi anume: “Sunt dispuşi parlamentarii aleşi în 2008 să mai treacă odată prin alegeri ?”. Eu zic că nu. Pentru că încă nu şi-au plătit datoriile făcute. Aşadar vom avea premier.

Citeşte tot articolul aici.

Fiecare

Simt tăcerea ce macină autobuzele pline de oameni ce îşi vorbesc singuri, adânc în suflet. Le aud gândurile fremătoare. Le văd gesturile involuntare. Toate trădează spiritul ce sălăşluieşte în ei.

Fiecare are un vis. Fiecare iubeşte în felul său. Fiecare se roagă cum crede de cuviinţă.

Multitudinea asta de gânduri zbuciumate relevă că încă suntem oameni. Supuşi inevitabil greşelii. Ahh! Dacă nu am greşi atât de mult, ar fi nemaipomenit. Ar fi. Însă ne-am pierde o altă calitate – nu am mai fi oameni, ci zei.

Coborând pe stradă, vibraţiile paşilor celorlalţi îmi provoacă tresăriri puternice. O lacrimă se prelinge pe obraz. Vântul ce îmi mângâie faţa precum mâinile iubitei, trezeşte în mine dorinţa de o avea lângă mine pentru totdeauna însă ea este prea departe. Deocamdată.

Ajuns acasă, arunc paltonul peste birou, aşezându-mă încet în pat, cu o grijă inexplicabilă. Perna încă păstrează sublimul miros. Al Morţii. Doar că nu sunt pregătit. Pentru a pleca.

Prieteni…

Revin cu o idee mai veche de-a mea, aceea de a îmi caracteriza prietenii. În articolul ăsta îi voi evidenţia pe cei aproape de mine în momentul ăsta. ATENŢIE ! Dacă eu consider un prieten apropriat asta nu presupune că şi el consideră acelaşi lucru.

Aşadar……..în momentul ăsta sunt 2 persoane foarte apropriate mie. Una dintre ele este fără doar şi poate Oana. De ce Oana ? Pentru că face parte din aceea categorie de oameni care văd foarte bine delimitarea între seriozitate şi glumă. Şi încă un lucru extrem de important – alături de ea nu sunt stresat de ce ar putea gândi despre mine dacă aş face sau spune ceva rău. Evident acum vine marea şi stresanta voastră întrebare – “De ce nu suntem împreună?”. Pentru că şi deoarece relaţia noastră se bazează pe respect, încredere, comunicare. Cu Oana vorbesc orice. ABSOLUT orice. Şi în plus de ce să stric o relaţie pentru o alta doar de florile mărului ? Ar fi absolut ilogic.

A doua persoană este inevitabil, Mihai. De ce ? În afara faptului că a fost coleg de liceu şi de bancă (primul şi singurul meu coleg de bancă din liceu), am petrecut alături de el, mai ales în clasa a noua: chiuluri, note, copieri la lucrari şi jucat Fifa la Total Games. Asemănările merg într-atâta încât devin halucinante……..amândorura ne place la nebunie Football Manager şi Fifa.  Şi mai sunt destule.

În afară de cei doi, mai sunt: Lori, Irina, Camelia, Mircea, Adi, Laur, Cristi, Florin, Ionela şi Dani – ei revin după o îndelungată absenţă.

Bucureşti

Plimbându-mă luni seara de unul singur prin Bucureşti, păşind liniştit pe trotuarele bulevardelor dintre Universitate şi Gara de Nord, mi-am imaginat oraşul ăsta, personificându-l într-o femeie foarte frumoasă,  pe care dacă o vezi zilnic îi dispare toată aceea imagine de “femme fatale”. Nu o mai vezi la fel de frumoasă, nu îţi mai provoacă furnicături, inima încetează a mai bate de nebună doar la un simplu zâmbet sau cuvânt. Dispare tot acel mister ce o înconjoară, precum ceaţa ce se ridică la apariţia Soarelui.

Cunoscând-o tot mai bine, reuşeşti să dai la o parte valul alcătuit din fond de ten, pudră, ruj, ajungând în momentul în care vrei să o ai lângă tine tot timpul. Devii drogat de simpla ei prezenţă. Nu frumuseţea este drogul, ci modul ei de a fi.

Motivul prezenţei mele în Bucureşti a fost unul profesional. Câştigând o finanţare prin programul “Tineret în Acţiune”, am beneficiat de o sesiune de formare pe management de proiect la sediul instituţiei ce administrează TiA în România, anume Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. Am avut cazare, masă, transport asigurate. Sejurul a fost de vineri până marţi. La curs am întâlnit oameni pe care sper să îi întâlnesc frecvent. Formatorii au fost nemaipomeniţi, au reuşit să doboare încă de la început barierele de comunicare dintre participanţi.

Un alt aspect important al călătoriei mele a fost revederea pe care am avut-o cu prieteni aflaţi în Bucureşti, unii la facultate, alţii stabilindându-se acolo. Astfel în prima seară am revăzut-o pe Gabi. În a doua seară am fost “special guest” la Ionela şi Dani, iar în ultima seară am revăzut-o pe Lori.

Am un singur regret – acela că am plecat cu anumite speranţe într-o direcţie, doar că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg.

Numai doare…

Revenind cu picioarele pe pământ conştientizez că timpul vindecă multe dintre rănile sufleteşti, rămânând o urmă pe care nu reuşesc să o identific în trecut. Îmi pun întrebarea dacă acel lucru chiar a avut loc în viaţa mea. Hmm! Ciudat. Şi mai ciudat este faptul că îmi aduc aminte de durere, însă şi pe asta nu reuşesc a demonstra însumi că a existat vreodată.

Am revăzut poze vechi, ce descriau vizual întâmplări petrecute cu mai mult de doi ani în urmă. Nu au produs nici un resentiment, nici o tresărire. Decât faptul că m-am întrebat dacă s-au întâmplat cu adevărat.

Răspunsul este simplu. După iubire urmează ură. După aceea uitare. Te-am uitat. M-ai uitat. Ce mai contează ?