Nu stiu cati dintre voi au vazut intr-o persoana necunoscuta pe cineva la care ati tinut enorm. Mie mi s-a intamplat de mai multe ori. Ultima data eram in Bucuresti, undeva la sfarsitul lui mai, m-am dus in interes de servici. Ce frumos suna “interes de servici”, insa cam asa era, am semnat in acea zi un contract de finantare pentru organizatia din care fac parte. Dupa ce am terminat “interesul de servici”, m-am dus cu Cristina in Carrefour Orhideea, unde am luat pranzul, asa ca friend-to-friend. Dupa pranz, desigur a trebuit sa iau parte la ce nu imi place mie, shopping. Bine nu a fost din ala interminabil, nici Cristinei nu ii place asta, dar cauta o rochie si eu eram pe post de feedback-er. Am ajuns la un magazin unde cand am vazut-o pe vanzatoare am lasat imediat ochii in jos si inima a inceput sa bata cu putere. Simteam cu bate, vedeam cum in pieptul meu se zbatea, in urechi auzeam bataile, imaginea pentru cateva secunde mi s-a incetosat. Toate aceste lucruri deoarece vanzatoarea respectiva semana, cel putin asa am vazut in prima secunda, cu a doua mea iubita, la care am tinut enorm. Mentionez faptul ca eu am tinut la toate iubitele mele, iar diferenta intre relatiile mele au fost intre un an si doi, chiar daca durata relatiei dura o luna, patru luni sau 2 saptamani. A fost o experienta incredibila pentru mine, in care am constientizat, ca pentru mine timpul vindeca foarte greu lucrurile in care am crezut, la care am tinut.
O alta experienta asemanatoare cu aceasta, este ca de fiecare data cand o vad pe Leona Lewis imi amintesc cu durere de o persoana, care nu a fost iubita mea, insa avand un loc in inima mea. Spun durere pentru ca nu sunt suficient de curajos de a ii spune ce simt pentru ea, iar lucrul asta ma macina. Nu am curajul de a-i spune pentru ca nu stiu cum ar reactiona, si nu vreau sa sacrific ceea ce e acum intre noi, numai sa ii spun eu niste “sentimente, trairi” pe care le am fata de ea. Sunt o persoana rece in afara, rar vezi la mine dovezi de afectiune, pentru ca asta denota slabiciune, lucru pe care nu vreau sa il vada ceilalti. Si din dorinta de a imi ascunde cat mai bine aceasta slabiciune, de multe ori reactionez exagerat in situatii pe care ar trebui sa le gestionez cu calm. Si pentru a vedea cat sunt de “inapoiat afectiv”, mentionez ca pe aceasta persoana de mai sus nu am mai vazut-o de 10 luni. Timpul in care am cunoscut-o a fost de 2 zile, suficient pentru a imi stimula sensibilul, intr-atat incat si acum dupa atata perioada sa tresar. Si mai grav este ca in ultimele 10 luni am trecut prin 2 relatii, dar simt la fel, cu aceeasi intensitate.
Stau si ma uit la ceilalti si la relatiile lor si imi dau seama ca sunt un inadaptat social, un ratat afectiv, care din dorinta de a gasi persoana perfecta, sufla si in iaurt. Am facut si greseala de a da vrabia din mana pentru cioara de pe gard, dar cioara s-a dovedit a fi o himera. Ii vad pe altii cum au langa ei ceea ce cautau; ii vad pe altii cum se multumesc cu ce au; ii vad pe altii care nu au nevoie sa caute, pentru ei femeia e ceva normal, pentru ei o relatie sexuala e ceva banal. M-am gandit ca si eu pot sa fiu ca barbatii din ultima categorie, dar m-as mintii. Am constientizat ca poate nu ma voi casatorii nicioadata. Am constientizat ca poate nu ma voi casatorii cu persoana pe care o caut atat de frenetic. Am constientizat ca am sanse de a devenii un ratat daca nu iau taurul de coarne, insa ceva imi spune sa nu il iau, ajungand astfel sa ma complac. Cred ca asta sunt acum. Un ratat care cauta ceva imposibil. Un ratat care se complace. Un ratat lenes. Un ratat pentru ca nu am curaj sa spun ce simt. Un ratat care contientizeaza si nu face nimic de a nu mai fi.
Sunt un ratat. Dar din cautare nu ma voi opri cu consecintele ce deriva din asta.
