Manifest

Am inceput sa fiu nervos. Mult prea nervos. Mai nervos decat de obicei. Si asta din cauza ultimelor intamplari petrecute acolo unde imi doresc multa liniste. De fapt niciodata nu a fost prea multa liniste. Si asta din cauza oamenilor din acel loc. Oamenilor care sunt atat de diferiti si nu vor sub niciun motiv sa lase deoparte lucrurile rele. Fac si eu parte din aceasta categorie. Numai ca eu constietizez ce defecte am si incerc sa le imbunatatesc. De multe ori nu imi reuseste, dar privindu-ma pe mine acum 2-3 ani as spune ca am facut pasi mari in directia cea buna. Asta deoarece aplec urechea la cei de langa mine. Nu sunt atat de orgolios sa spun ca eu sunt cel mai bun. Nu sunt. Dar tind. Prin punerea la suflet a tot ceea ce spune cel de langa mine. De fiecare data ma doare. Foarte tare. Ma imbarbatez spunandu-mi ca asta este calea.

Mi se spune ca sunt nervos, ca nu stiu sa comunic, ca vocea mea este prea grava, ca nu stiu sa ma comport, ca nu stiu ce spun, ca fac sa sufere oamenii. In multe cazuri asa e. Intentia mea nefind insa una rea. De multe ori m-am trezit spunand lucruri fara sa privesc din toate unghiurile ceea ce zic. Am gresit. Imi cer scuze. Intentia mea nu a fost una rea. Aici ma deosebesc de restul. Foarte putine lucruri le zic cu rautate, si nu ca am ceva cu acel om ci cu actiunea pe care el a savarsit-o. Nu urasc pe nimeni. Nu iubesc pe nimeni. Tin la cativa oameni. Sentimentele mele sunt neexistente de multe ori. Sunt rece.

M-am saturat de voi cei ce imi spuneti unele lucruri pe care in primul rand nu le vedeti in voi. M-am saturat sa imi reprosati. De ce? Pentru ca eu nu va spun lucrurile care nu imi plac la voi din respect pentru voi. Cica suntem prieteni. Da, suntem. Pana cand va deranjeaza ce spun sau ce fac, atunci numai sunt si incepeti sa imi stoarceti lamaia in nas. Si cica tot eu sunt vinovatul. Si pe mine ma deranjeaza ce faceti si ce ziceti dar eu nu va storc lamaia in nas de fiecare data. Eu nu va reneg.

Eu stiu ca prieteni se ajuta, se corecteaza, isi dau sfaturi. Voi de abia asteptati sa fac urmatoarea greseala. Eu aud ceea ce voi incercati sa imi spuneti insa cand eu incerc a spune ceva voi va intoarceti capul in alta parte. Daca va spun ceva care va supara ziceti ca sunt nebun, nervos etc. Si cica tot eu am probleme. Mda. Life is a bitch.

Muzica – ceea ce simt eu

Mai alaltaieri, stand in pat, incercand a adormi, asteptand trenul ce ma ia aproape in fiecare noapte, ducandu-ma spre teritorii si locuri neumblate, am incercat sa contemplez, sa analizez ceea ce mai inseamna muzica in viata unui om. Am cutezat sa ma dau pe mine exponential pentru intreaga lume. Mentionez ca aceasta analiza era un dialog intre mine si alter-ego-ul meu, dialoguri ce au loc aproape in fiecare seara inainte de a adormii. Aceste intalniri de dinaintea transcendentei, sunt precum revederi a unor buni prieteni ce isi exprima punctele de vedere la o cafea, tigara, etc.

In urma acestui dialog ce va ramane imprimat in persoana mea, pus la loc de cinste, clasificat si arhivat cu minutiozitate, acoperit de praf peste timp, in mintea mea, s-a ajuns la mai multe concluzii, printre care una surprinzatoare, deoarece am pornit de undeva si am ajuns altundeva.

CONCLUZIA 1: Tot mai alaltaieri am incercat sa schimb stilul de muzica. Ma saturasem de tot ce auzeam. Si auzeam acelasi lucru chiar daca se numea altfel. Si ce sa fac? Nu stiam cu ce sa apuc. Ce sa mai ascult. Insa dintr-o data aud o melodie clasica. Am ramas socat, nemiscat, suprins. Stupefiat. Am simtit acele sunete. Proprii-mi muschi tresarind, dorind a transmite intregului corp vibratiile pure. Si astfel acum ascult numai muzica clasica. Ma simt atat de bine.

CONCLUZIA 2: Dupa o analiza sumara am ajuns sa consider ca maneaua nu e cu nimic mai prejos decat un haus. La haus linia melodica e aproape aceasi, vocea e modificata computerizat, si timp de 3-4-5-20 de minute asculti aceleasi note muzicale in continuu aproape, basii facand totul. Asadar care este diferenta intre o melodie haus si o manea. Insgnifianta in cel mai bun caz.

CONCLUZIA 3: Am ajuns sa cred ca locul meu nu este in lumea asta. Nu ma identific cu nimic din aceasta realitate.Onoarea a ajuns decat sa fie un cuvant. Loialitatea, practic a disparut. Curajul de a recunoaste ceea ce esti a fost inlocuit cu o prea mare siguranta de sine, devenita aroganta, tupeu, egocentrism. Iubirea? Ce e aia ? Sunt luat in deradere atunci cand spun ca incerc a cauta absoluta, nemarginita, neconditionata, datatoare de viata iubire. Pentru mine auzul acestei muzici clasice ma transporta cu mult timp in urma.