De câteva săptămâni, mai precis decând Cami a născut o fetiţă, în mintea mea au încolţit sentimente paterne. Sună ciudat, chiar şocant, să spună acest lucru o persoană care la 22 de ani nu a avut o relaţie stabilă sau una de natură sexuală. Poate exagerez spunând că am ajuns să îmi doresc un copil, dar chiar aşa e. E posibil să fie decât o stare de moment, neştiind ce înseamnă cu adevărat să creşti un copil.
Mulţi mă critică pentru faptul că am transformat acest blog într-un altar pentru ea. La fel de mulţi îmi critică tocmai acest mod de expunere a sentimentelor, trăirilor mele, deoarece aşa am reuşit să o îndepărtez de mine. Poate crede despre mine că sunt unul ce acum simte şi crede într-un fel iar mâine cu totul diferit. Nu. Nu este aşa. Multitudinea de sentimente şi trăiri pentru o fată se datorează faptului că toate au preferat un alt drum decât cel alături de mine. Asta e. Nu sunt atât de redus mintal de a transforma totul într-o obsesie. De asta sunt atâtea sentimente. De asta sunt atâtea ele. Pentru mine cele care au reuşit să ucidă în mine cu brutalitate visul şi dorinţa de a fi lângă mine, nu sunt decât amintiri păstrate într-un sertar uitat al minţii mele. Vor să fie mai mult decât amintiri ? E prea târziu pentru lucruri târzii.
Aşa şi cu ea, pentru care acum am aceste trăiri. Dacă vrea să mă îndepărteze de ea atât de mult încât să fiu un nimeni de pe stradă şi îmi spune: “Auzi tu nu ai altă treabă ?”, mă voi conforma dorinţei ei, facând ce ştiu eu cel mai bine – să sufăr, să mă consum, să simt gustul dulce al durerii. Asta e. Nu impun nimănui nimic. Nu vreau de la alţii să facă, să simtă precum mine. Dacă ea vrea să fie o amintire dintr-un sertar uitat nu o ţine nimeni. Nici chiar eu. Dar asta nu înseamnă că eu vreau să fie o altă amintire, un alt sertar. Voi continua lupta orice ar fi, atât cât ţine de mine.
Crezi despre mine că te consider un trofeu. Nu. Nu te consider trofeul meu. Crezi că eşti pentru mine un moft trecător. Nu eşti nici aşa ceva. Crezi că eşti pentru mine o ambiţie. Nu, niciodată vei fi. Durerea ce roade sufletul meu pentru aceste lucruri neadevărate, false, ce trăiesc în mintea ta, slăbită de amintiri negre, este necruţătoare. Aş fi preferat, poate, să ma ucizi, să îmi vâri un glonte în cap, un pumnal în inimă, decât să crezi aceste lucruri despre mine.
Pentru mine tu eşti un vis. Visul pe care toţi îl avem, acela de a fi perfecţi. Tu mă faci pe mine perfect, indestructibil, nemuritor. În acelaşi timp reprezinţi pentru mine cea mai mare slăbiciune, cea mai grea boală. Eşti aerul, eşti căldura, eşti apa, eşti pământul, eşti viaţa.
Poate nu te merit, poate nu sunt ceea ce tu cauţi, poate am prea multe defecte, dar ştiu sigur că nimeni nu va mai simţi pentru tine ceea ce simt eu. Nu mă vei crede însă timpul îmi va da dreptate.
Pentru mine, ea nu trebuie sa fie deşteaptă sau proastă. Cu atât mai puţin brunetă sau blondă. Şi cu atât mai puţin înaltă sau scundă sau cu ochi negrii sau verzi, albaştrii sau căprui. Îmi place cel mai mult la ea să fie frumoasă. Spiritual. Să fie conştientă de ceea ce nu ştie şi să fie dispusă să înveţe. Să mă ironizeze cât vrea ea, întrucât o iubesc şi o iert. Nu îmi place minciuna vinovată, ci nevinovată. Ador să mă mintă nevinovat, deoarece ştiu că o face din iubire. Îmi place să îmi dea o palmă pe obraz, atunci când o merit. În fiecare dimineaţa vreau să o am langă mine. Pentru a-i săruta buzele. Astfel voi ştii că în ziua aia nu voi murii, sărutul fiindu-mi talisman. Seara îi voi săruta umerii pentru ca dimineaţa să mă trezesc din moarte. Ziua în amiaza mare vreau să îi aud vocea pentru a şti că sunt nemuritor.
P.S dacă tu nu mă vrei, eu te vreau şi nu mă las până nu vrei şi tu.
Dragii mei,
La începutul anului ăsta mi-au răsărit în minte mai multe proiecte de blog, venite din nevoia mea de a arată şi celorlalţi ce pot şi ce vreau, în mai multe domenii. Şi uite aşa am lansat un blog în care voi diseca problemele, situaţiile apărute în politichia românească, însă nu mă voi opri aici. Rămâne ca în zilele şi săptămânile următoare să lansez şi celelalte bloguri. Pentru a le vizualiza le găsiţi în dreapta la Blogosfera Harryană.
Rămâneţi pe aproape.
Din negre depărtări,
Din albe cugetări,
Îmi şopteşti când vine seara
Că alături de mine
Mâine vei începe.
Eu te mint frumos,
Că te iubesc ca Făt-Frumos,
Când de fapt adevărul
E că te urăsc nebunesc.
Ai fi vrut să mori
Pentru a fi salvată
De sărutul meu pătimaş,
Convertit în viaţă,
Tu, cea de gheaţă,
Târându-mi mintea-mi
Prin tărâmul disperării,
Vei crede oare vreodată
Că voi iubi o altă Evă?
Vorbe goale fără noimă,
Îmi şopteşti la ureche,
Vrei de mâine ca eu a crede,
Că tu vei fi a mea pentru totdeauna.
Tu, cea ruptă de iubire,
Tu, cea incapabilă a crede
Jurămintele mele pentru tine.
De ai ajuns a crede
Că am ajuns al tău sclav,
Ai dreptate,
Mă simt strâns legat de tine.
Eşti în stare a ucide în mine
Speranţa de a te avea lângă mine.
Mă urăşti atât de mult
Întrucât nu eşti în stare
De sentimente precum ale mele,
Mă urăşti aşa de tare
Pentru că nu poţi
Să iubeşti cum te iubesc eu pe tine.
Cred ca multi dintre voi v-ati intrebat si ati meditat asupra acestei teme, cea mai importanta poate. La fel de multi atunci cand v-ati intrebat un fior v-a tranzitat intregul corp, cu o transpiratie rece lasata in urma lui. Prima data cand mi-am pus aceasta tulburatoare intrebare a fost dupa moartea bunicului meu. Nopti albe pierdute din cauza sentimentului de frica lasat de moarte. Am reusit la momentul respectiv sa rezolv aceasta enigma, cu speranta ca nu va mai revenii in mintea mea niciodata. Pentru mine acum totul este clar asupra mortii.
Plecand de la premisa ca nimic nu apare din nimic si nu dispare in nimic, asa si constiinta umana nu poate sa apara din nimic si sa dispara in nimic. Daca latura fizica a existentei noastre este expusa trecerii ireversibile a timpului, gandirea, intelectul, este si trebuie sa fie nemuritor. Este o axioma. Axioma vietii. Spun “trebuie sa fie nemuritor” intrucat daca acest lucru ar fi fals de ce noi, oamenii, am exista? Nu ar avea sens daca ar fi fals, totul in jurul nostru s-ar imbraca intr-o dulce iluzie de adevar. Gandirea mea, atat cat este, refuza sa creada ca vom dispare in nimic, este ilogic numai din faptul ca se naste din nimic.
Evident, nu ma refer la Dumnezeu ca fiind cauza-prima a existentei noastre, si fara sa cad in erezie, El este decat un motiv sa ne intelegem mai bine pe noi insine, insa acest lucru va fi subiectul altui articol. Orice religie sau explicatie stiintifica care ofera o posibilitate a vietii netrupesti trebuie luata in considerare intrucat poate sa fie cea reala, asta pana cand cineva nu se va intoarce “din morti” si sa ne raspunda la aceasta intrebare.
Zilele astea mi-am dat seama cine sunt cu adevarat EU. Sunt un om care are principii, dar pe care le incalca uneori de dragul unor persoane. Sunt un om cu idealuri, pe care, insa ma fac ca le uit in anumite situatii de nestapanire. Sunt un om cu moralitate, pe care o sterg uneori din dorinta de a-mi fi bine intr-un moment. In rare momente de singuratate imi dau seama de greselile pe care le fac, incercand sa le rezolv. Eficienta se aproprie de zero. Ma sperie lucrul asta. Credeam despre mine ca sunt un supraom, care poate, atunci cand isi propune sa isi depaseasca limitele. Evident neadevarat. Ma consideram un exemplu de urmat. Evident nu sunt.
Tot in aceste zile am constientizat de potentialul meu vizavi de “persoanele de sex feminin”. Mi-am dat seama ca nu sunt un neintegrat social cum credeam ca sunt, din contra, uneori purtandu-ma precum un vanator ce isi pandeste vanatul, gata oricand de lovitura fatala. Mi-am dat seama ca atunci cand spun ca aceste “persoane de sex feminin” sunt insensibile, este o prostie. Eu sunt acela care nu e in stare de iubirea/dragostea lor. Eu nu sunt vrednic de asa ceva deoarece caut intotdeauna perfectul. Perfectul in viziunea mea. Iar pentru asta sunt in stare sa calc in picioare sentimentele cuiva. Sunt un egocentrist din punctul asta de vedere, cautand intotdeauna ca eu sa ma simt cel mai bine. M-am speriat de mine insumi, de actiunile mele si de repercursiunile acestora. Am vazut cum sunt in stare sa trec de la o stare la alta, de la “iubirea” pentru o persoana la “iubirea” pentru alta persoana intr-un timp scurt. Am simtit placerea “jocului” intre doua persoane de sex diferit si dezamagirea dupa cand nu am mai fost in acelasi loc sau timp. Am vazut cum puterea sentimentele mele pot sa dispara in decurs de numai cateva ore, iar o alta sa ii ia locul la fel de repede.
Si iata. Iata. Cine sunt eu. Un om, nicidecum supraom cum credeam ca sunt si voi fi.
 | harryandrei on Iarăşi |
 | ramona on Iarăşi |
| harryandrei on Iarăşi |
 | shedoctor on Iarăşi |
| harryandrei on Nu sunt… |
