Luptând a încerca să revin la condiţia primă a sufletului meu, am făcut câteva victime inevitabile în rândul prietenilor mei. Îmi cer scuze pentru acest lucru, dar pentru mine moralitatea înseamnă atât de mult încât trec peste anumite sentimente, atât de iubire cât şi de prietenie, chiar dacă sunt cele mai importante de pe lumea asta. Chiar dacă am fost trădat simt în continuare pentru acele persoane aceleaşi sentimente, neschimbându-se nimic.
Cursul vieţii mele a suferit, inevitabil, o schimbare de direcţie bruscă dar necesară pentru confortul meu psihic si intelectual. Se vor schimba atât de multe în atâtea direcţii încât uneori mă întreb dacă este bine ce am făcut. Consider că dacă decizia luată a fost greşită, timpul îmi va spune acest lucru, asumându-mi-o fără greş.
Interesant este că această decizie are şi va avea implicaţii şi în plan al sentimentelor de iubire. Cred că odată ce nu o voi mai vedea des, lucrurile acestea care s-au întâmplat în aceste ultime luni vor rămâne decât simple pagini intr-un sertar, ce va deveni uitat, al minţii mele. Atâtea speranţe şi vise trăite atât de intens vor dispare, luându-le altele, pentru altcineva. Pot să spun că până în acest moment al vieţii mele, durabilitatea şi intensitatea sentimentelor mele nu au fost niciodată într-atât de mari, numai că am avut ghinionul (sau norocul) de a le purta unei persoane care nu a simţit la fel. Asta e viaţa. Merge în continuare, cu sau fără mine la bordul ei, ce se aseamănă atât de mult cu un tren.
Revin pe blog după aproximativ o lună, la cererea unor buni prieteni, care au înţeles rolul acestui blog – descoperă şi învăţă. Sentimente noi. Trăiri noi. Oameni noi. Aş vrea ca mâine să fie la fel ca azi.
