Mi-am revenit. Din neliniştetea sufletească care poate să îţi provoace simpla amintire a unei femei. A trecut mult timp de când nu am mai simţit durerea asta singuratică. Îmi era dor de ea. Ştiam că pentru a mă vindeca am nevoie de ea, de această singurătate morbidă dar atât de dulce şi înnebunitoare.
Luni trecut-au, numărându-le precum secundele pentru a trece mai repede. Suferit-am. Răni adânci am lăsat în urmă, vindecându-se inevitabil în prisma timpului. Mare noroc avem noi, toţi, cu acest Timp ce trece, umplându-ne trupurile şi minţile de speranţă.
Sunt cel care se bucură de fiecare clipă a singuratăţii.
E dulce. Si trece.
Clipa singuratatii.
Comentariu�Comentarii de shedoctor — 29 septembrie, 2009 @ 21:08
Sunt unele lucruri care ar fi bine sa nu vina prea repede……asta e unul dintre ele.
Comentariu�Comentarii de harryandrei — 29 septembrie, 2009 @ 21:20
Salut! Am dat din intamplare peste blogul tau, dar imi pare bine ca am facut-o. Imi place foarte mult. Felicitari!
Comentariu�Comentarii de ramona — 20 octombrie, 2009 @ 00:01
Multam.
Comentariu�Comentarii de harryandrei — 20 octombrie, 2009 @ 09:38