Oboseala este mijlocul prin care pot ajunge la stările astea de sinceritate maximă. De încordare psihică și relaxare emoțională. După miezul nopții cobor în Tartar pentru a îmi căuta Frica, Teama, Neputința.
Aș prefera, poate, să tai orice legătură ce nu este absolut necesară cu oamenii din jurul meu. Aș prefera, poate, să nu mă mai abțin la a spune ceea ce gândesc, fără să mai trec prin filtru aceste porniri neumane. Însă aș fi nebun. Și pe bună dreptate. Pornirile astea nu au nimic rațional în ele. Sunt izvorâte din cel mai întunecat ungher al minții mele, acolo unde nimeni nu va ajunge niciodată. Și acest ”celălalt eu” mă strivește prin dorințele puternice ce le are. Pe care le vrea satisfăcute ACUM.
Asta mă face vulnerabil în fața ta, draga mea. Nu sunt puternic. Nu te pot domina. Nu reușesc să te atrag înspre mine. Atâta vreme cât nu voi câștiga lupta cu celălalt eu, nu voi fi în stare să câștig nimic. Emoțional. Recunosc. Îmi e dor de tine.
Din editorialele tale personale reiese ca s-a incercat spalarea creierului, cu fratele tau s-a reusit, insa cu tine rezultatul e de 50%.
Poti sa fii putin mai explicita…?