Durerea
În seara asta plină de amintiri,
În odaia noastră luminată doar de Lună,
Am senzaţia că timpul s-a oprit.
Pentru o clipă am fost din nou împreună.
Tu,acum,eşti la mii si mii de leghe,
Iar eu,te aştept,
Te aştept ca-ntr-o zi să vii,
Să mă săruţi pe buzele-ndurerate.
Plâng,plâng,plâng,lacrimile-mi curg pe obraz,
Iar eu încă nu înţeleg de ce ai plecat
Când ştiai că te iubesc
Mai mult decât a mea fiinţă.
Acum este prea târziu pentru regrete.
Tot cea ce ştiu este că te voi urma,
Acum,oriunde şi oricum.
Iubirea noastră este un lucru prea sfânt.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Asta-i viaţa?!
Viaţa-mi toată s-a legat
De un cuvânt ce nu-l credeam
Mai important decât a mea fiinţă,
Acela de a fi iubit.
Degeaba ne simţim iubiţi şi fericiţi
Când în jurul nostru parcă totul se-nvârte
Şi negăm faptul că-ntr-o bună zi
Vom pierde mai mult decât am câştigat.
Oare ce se va întâmpla
Într-o lume ce nu te mai vrea
Şi în care tu ţi-ai pus mari speranţe,
Atunci, poate, sinuciderea va fi un cuvânt
Binecuvântat.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
În altă viaţă ?
Dimineaţa mă trezesc
în dulci şi calde sărutări,
buzele tale moi şi catifelate
îmi ating ochii,obrajii,gura.
Am ajuns a crede
că sunt un fel de nemuritor,
care nu se mai satură
de iubirea ce degajă din tine.
Neatinsul şi norocul
sălăşluiesc în mine,
ca-ntr-o caldă prietenie
al cărei singur ţel esti TU.
Gându-mi zboară şi
dincolo de stele,
cu viteza înzecită a luminii
pentru a-ţi aduce înapoi sufletul.
Sper ca atunci când voi muri,
să nu plângi în urma mea,
căci eu din Ceruri voi veghea
ca tu să primeşti iubirea mea.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Singurătate
De a fost şi de va fi,
Ca eu singur voi muri,
Amintirea ei îmi va ţine de urât
În noaptea făr’ de sfârşit.
Am iubit-o precum viaţa,
Am dorit-o precum viaţa,
Dar acum nu mai este
Şi nu va mai fi al meu aer.
Acum după ani plini de amintiri,
Acum după ce m-am împăcat
Cu ideea că nu mai e
Pot spune sincer că o iubesc la fel.
Dar totul are un sfârşit,
Iar al meu este tot mai aproape,
Mă tem că voi fi singur şi trist
În noaptea plină de sfârşit.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Aş vrea…
De vrei să iubeşti şi să nu poţi
de oameni răi şi netoţi,
Ce vor să smulgă în tine
din inimă dorinţă, din dragoste neputinţă.
Aş vrea să iubesc divin,
singur şi creştin,
Precum Iisus s-a ucis
pentru nişte muritori.
Te-aş iubi şi te-aş dori
de nici Moartea n-ar îndrăzni,
să se uite-n ochii tăi,
calji dar atât de înnebunitori.
Dar cum lumea asta este
atât de lume-n lume
atât de haină şi sclipitoare,
Aşa eşti şi tu
înnegrită de ură,
de ură nebună, caldă şi bună.
Te-aş înjura şi te-aş huli
pentru că nu vrei a mă iubi,
Şi ţi-aş spune :
Fir-ar a dracului să fii.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
De departe…
Într-o noapte pustie,
Cu nori negri de ploaie,
Rătăcind prin vise
Dupa tine, a mea iubire.
Îţi simt prezenţa lângă mine,
Îţi simt ale tale buze,
Îţi simt a ta respiraţie,
Îţi simt ale tale pleoape.
Mă mint singur însă,
Chipul tău, privirea ta,
Sunt ascunse
Departe în lume.
Dăcă vei citi
Aceste rânduri
Vei şti că am nevoie
Atât de mare de tine.
Însă îţi interzic a veni
Atunci când voi pieri,
Întrucât nu voi dori
A te vedea plângând.
Îmi este dor de tine,
De-al tău sărut moale.
E prea târziu, însă, pentru mine,
Moartea este acum a mea iubire.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
“Imi vine sa te-njur de Dumnezeu/Si-apoi sa-l rog pe El sa te salveze/Esti binele precum esti raul meu/ Cea mai cumplita dintre ipoteze ..”(Buna varianta rea -AP)
Comentariu�Comentarii de teona — 7 august, 2008 @ 15:59
Surprinzator!
intr-una din zile o sa-ti fac o surpriza..intr-una din zile!
Comentariu�Comentarii de Cristina — 25 septembrie, 2008 @ 02:28
Lirica norvegiana
De poti…
De poti sa nu-ti pierzi capul cand toti din jurul tau
Si l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină;
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău,
Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în tine;
De poţi s-aştepţi oricât, fără să-ţi pierzi răbdarea;
De rabzi să fii minţit fără ca tu să minţi;
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;
De poţi visa, dar fără să te robeşti visării;
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta ţel;
De poţi să nu cazi pradă nicicând disperării
Succesul şi dezastrul primindu-le lafel;
De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut;
De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;
Şi dacă corpul tău, uzat şi obosit,
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă;
Numai cu străjnicia voinţei tale, astfel
Să steie peste vremuri aşa cum stă o stâncă;
De poţi vorbi mulţimii fără să minţi, şi dacă
Te poţi plimba cu regii făr-a te îngîmfa;
De nici amicii, nici duşmanii nu pot vreun rău să-ţi facă,
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta;
Şi dacă poţi să umpli minuta călătoare,
Să nu pierzi nici o filă din al vieţii tom,
Al tău va fi pământul cu tot ce e sub soare
Şi ceea ce-i mai mult, copilul meu: vei fi om !
Comentariu�Comentarii de Mihai — 28 iunie, 2009 @ 21:06